Wednesday, February 27, 2008

Chimia - regula vieţii


După cum am discutat în articolele anterioare, suntem cu toţii expuşi în continuu unor chimicale periculoase în fiecare zi a vieţii. Odată ce şi-au creat calea în aerul pe care-l respirăm, apa pe care o bem şi mîncarea pe care o mîncăm, este doar o chestiune de timp pînă acestea vor ajunge în organismul uman.

Faptul că chimicalele periculoase ajung într-un bun sfîrşit în organismul uman a fost demonstrat prin bio-monitoring: măsurarea substanţelor toxice în corp. Multe toxine pot fi identificate în probele de sînge, cordonul ombilical, placentă, laptele maternal, urină şi ţesut adipos.[i] Trei sute cincizeci poluanţi au găsit calea de a pătrunde în organismul uman[ii]. Şi mai alarmant este faptul că corpul uman transmite povara chimicalelor generaţiilor următoare, cu nivele crescute de anumite chimicale periculoase de la mamă la copil.[iii]

Femeile diferă

Femeile, bărbaţii şi copii sunt cu toţii susceptibili şi expuşi chimicalelor în diferite feluri. În cazul femeilor, factorii biologici aşa ca diferenţa în organizarea fizică sunt cauza diferitor susceptibilităţi la chimicalele sintetice. De exemplu femeile au un mai mare conţinut de ţesut adipos decît bărbaţii şi trec prin nişte aşa numite „ferestre de susceptibilitate” precum sarcina şi menopauza. Acestea sunt perioade cînd corpul femeii se schimbă şi devine mai vulnerabil la influenţele mediului. Cînd e vorba despre diferenţa în expunerea la chimicale şi poluanţi, sunt importanţi factorii sociali. De exemplu, este o legătură directă între rolurile tradiţionale de gen şi expunerea la chimicale în gospodărie şi produsele de curăţire, cosmeticele şi produsele de îngrijire personală.

În acest capitol vom face o scurtă prezentare a unui număr de boli şi efecte de sănătate cărora li s-a găsit o legătură cu chimicalele periculoase produse de om. Este important să se ţină minte faptul că chimicalele în discuţie sunt comparativ bine studiate. După cum se indica în capitolul unu, majoritatea chimicalelor folosite în lume rămîn a fi o cutie neagră – nimeni nu a studiat ce fac acestea sănătăţii umane.

Chimicalele periculoase şi sănătatea reproductivă umană

Chimicalele făcute de om pot afecta sănătatea reproductivă a femeii. Dovezile ştiinţifice apărute în baza studiilor de laborator sugerează interferenţa chimicalelor cu sistemul uman hormonal, acestea fiind numite perturbatoare endocrine. O parte din cele 85 000 chimicale care se găsesc în produsele de zi cu zi au arătat o activitate ca de hormon în testele de laborator.[iv] Aceştia pot mima, bloca sau interfera cu descompunerea sau transportarea estrogenului din corpurile noastre. Cu alte cuvinte, aceste chimicale, care acţionează ca hormonii umani, pot regla funcţiile şi creşterea organismului ca hormonii umani – dar nu neapărat cu acelaşi rezultat.

----------------------------------------------------

[i] WWF. 2006. The arctic – the world’s toxic sink. [On-line] disponibil la: http://detox.panda.org/the_problem/arctic.cfm


[ii] Vezi printre alţii: Schuiling, J. & Van der Naald, W. 2005. A present for life: hazardous chemicals in umbilical cord blood. Greenpeace/WWF, September 2005. [On-line] disponibil la: www.wwf.fi/wwf/www/uploads/pdf/umbilicalcordreport.pdf

WWF-UK. 2003. ContamiNation: The results of WWF bio-monitoring survey. November 2003. [On-line] disponibil la: http://www.wwf.org.uk/filelibrary/pdf/biomonitoringresults.pdf

Cameron, P. & Smolka, S. 2006. Toxic Inheritance. Friends of the Earth Europe/BUND, June 2006. [On-line] disponibil la: www.foeeurope.org/publications/2006/toxic_inheritance.pdf


[iii]
Cameron, P. & Smolka, S. 2006. Toxic Inheritance. Friends of the Earth Europe/BUND, June 2006, p. 14. [On-line] disponibil la: www.foeeurope.org/publications/2006/toxic_inheritance.pdf


[iv]
WWF-UK 2004. ContamiNation- the next generation: Results of the family chemical contamination survey. October 2004. [On-line] disponibil la: http://www.wwf.org.uk/filelibrary/pdf/family_biomonitoring.pdf


0 comments: